Răzvan Lucescu, despre trecerea cu peripeții de la PAOK la Al Hilal: „Eram sigur că nu se va plăti clauza de două milioane de dolari” | VIDEO EXCLUSIV ProSport LIVE

  • Publicat:
  • Actualizat:

Răzvan Lucescu, cel care a primit premiul „antrenorul anului” din partea ProSport, a vorbit despre trecerea de la PAOK Salonic la Al Hilal, un moment pe care acesta nu-l vedea posibil.

Tehnicianul a recunoscut că nu s-a așteptat ca formația din Arabia Saudită să plătească o clauză de două milioane de dolari.

Lucescu Jr. a vorbit la la ProSport LIVE despre cum pregătise startului noului sezon la formația elenă, negândindu-se că va pleca pe un alt continent.

Răzvan Lucescu, despre trecerea cu peripeții de la PAOK la Al Hilal: „Eram sigur că nu se va plăti clauza de două milioane de dolari” 

„Am câștigat eventul, iar titlul fără nicio înfrângere. Consider că și cu un an înainte am câștigat campionatul și cupa, dar în campionat ne-au luat 9 puncte, plus două din anul următor. Nu mi-a fost deloc simplu.

După finala Cupei mi s-a propus varianta Al Hilal. Le-am spus categoric nu, mai aveam un an de contract și voiam să îl duc la capăt. Am început să discutăm strategia pentru începerea pregătirilor. Am insistat foarte mult să rămână Varela, era la final de contract, până la urmă s-a rezolvat și a rămas. Mai erau doi mijlocași centrali, la final de contract.

O chestie pe care nu o voi înțelege niciodată, au refuzat ideea de a-i mai păstra pe acești băieți, care au jucat extraordinar. Mai erau Maurizio și Sergio Oliveira, care trebuia să se întoarcă la Porto, deci cei 4 mijlocași ai noștri dispăreau.

Ar fi fost o muncă imensă în timp scurt, iar toți așteptau de la noi calificarea în Champions League. Mi s-a părut nedrept să îmi îndeplinească dorința de a rămâne ei, mai ales că nu ceream investiții, costă mai mult să aduci alți jucători.

Răzvan Lucescu

Cu o săptămâna înainte de reluarea pregătirilor mi s-a spus clar că nu se vor păstra acei jucători. Am început să caut și variante de rezervă, ideea mea nu era să plec.

Am ajuns la o a șasea varianta în final. M-am gândit dacă merită atâta sacrificiu, dacă după 2 ani cu așa rezultate nu reușesc să conving patronii să țînă jucătorii poate e momentul să plec. Am primit din nou atunci oferta de la Hilal. Am spus că da, însă am o clauză de plătit, de două milioane de euro”, a povestit tehnicianul de 51 de ani.

„Eram 100 % convins că nu vor plăti, m-am jucat puțin cu gândurile, îmi doream să văd patronul cum reacționează când îi spun că plec. Îmi imaginăm că nu vor plăti clauză. Îmi doream pe de o parte să rămân,  mă jucăm cu niște imagini, dorindu-mi să rămân la PAOK. După o zi mi-au răspuns că plătesc clauză, mi-au zis că acceptă tot ce vreau ca și staff.

M-am dus la patron, i-am zis că plec. Nu a avut cel mai bun răspuns. A crezut că joc o carte, că îi forțez mâna că să îmi mărească contractul.

Mi-a zis: Să nu crezi că îți măresc contractul. I-am spus că nu e așa, că plec. Cei din club au încercat să mă convingă să rămân, dar nu se mai putea face nimic, lucrurile merseseră prea departe pe linia lui Al Hilal.

S-a mers prea departe că să pot să mă întorc. Am anunțat clubul că voi plăti clauză de două milioane. În maximum o săptămâna banii erau în cont, am vrut să plec cu sufletul curat că financiar am adus bani clubului. Noi n-am câștigat în 2 ani două milioane, deci clubul a câștigat și financiar de pe urmă mea, având și acele rezultate frumoase”, s-a confesat Răzvan Lucescu.

Daniel Nazare / Autor
Peste 25 de ani de experiență în presa sportivă. A debutat ca jurnalist în 1997, în primul an de facultate, fiind redactor la ziarul ZIUA care avea, la acea vreme, un supliment de 4 pagini dedicat sportului. Apoi s-a transferat la Sportul Românesc, Evenimentul Zilei, ProSport (reporter special ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Din ce face bani presupusul iubit al Simonei Halep? Are 57 de ani şi o avere colosală
Din ce face bani presupusul iubit al Simonei Halep? Are 57 de ani şi o avere colosală
Ilie Dumitrescu a spus lucrurilor pe nume, în direct la TV: ”Stai puțin, că m-ai provocat”
Ilie Dumitrescu a spus lucrurilor pe nume, în direct la TV: ”Stai puțin, că m-ai provocat”
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
Carmen Harra, anunţul care o va înfuria pe Prodanca. Ce spune de relaţiile pasagere şi a treia căsătorie
Carmen Harra, anunţul care o va înfuria pe Prodanca. Ce spune de relaţiile pasagere şi a treia căsătorie
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
Salarii îngheţate şi tăieri la stat. Măsuri dure după ce economia arată tot mai rău: datoria a depăşit 50% din PIB, iar deficitul e deja peste 3%
Salarii îngheţate şi tăieri la stat. Măsuri dure după ce economia arată tot mai rău: datoria a depăşit 50% din…
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Lovitura de milioane de euro dată de afaceristul de doar 28 de ani care a părăsit definitiv SUA pentru România: E un exemplu
Lovitura de milioane de euro dată de afaceristul de doar 28 de ani care a părăsit definitiv SUA pentru România:…
Se iubește cu Simona Halep!? 'Regele mezelurilor' din România rupe tăcerea, după ce s-a detonat 💣
Se iubește cu Simona Halep!? 'Regele mezelurilor' din România rupe tăcerea, după ce s-a detonat 💣
EL e noul IUBIT al Simonei Halep! A invitat-o în oraș
EL e noul IUBIT al Simonei Halep! A invitat-o în oraș
FILMUL crimei din Crângași! Detalii șocante: Ce s-a întâmplat, de fapt
FILMUL crimei din Crângași! Detalii șocante: Ce s-a întâmplat, de fapt
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Dorinel Munteanu, gest incredibil la finala Cupei României: și-a abandonat echipa, pur și simplu VIDEO
Dorinel Munteanu, gest incredibil la finala Cupei României: și-a abandonat echipa, pur și simplu VIDEO
AFC susţine moţiunea palestiniană de a suspenda Israelul din competiţiile FIFA
AFC susţine moţiunea palestiniană de a suspenda Israelul din competiţiile FIFA
Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?
Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
×